Anarhismul propriu-zis

Termenul de “anarhist” a fost lansat, acum 150 de ani, de Pierre Joseph Proudhon (1809 - 1865)
- un filosof de salon care sustinea ideea de “noua ordine sociala naturala”. Vâlva stârnita a dus la
o buna vânzare a brosurilor sale, în special datorita lozincilor excentrice - “proprietatea înseamna
furt” ; “familia înseamna viol” (cu trimitere la libertinajul sexual, care la acea vreme îl ispitea si pe
K. Marx).

Demersurile lui Proudhon au fost continuate în plan politic de un exilat rus, Mihail Alexandrovici
Bakunin (1814 - 1876), care, în numele presupusei “noi ordini sociale naturale” preconiza
demolarea statului, familiei, natiunii si a religiei.

Radicalismul acestei viziuni “libertare” a atras unele elemente marginale, Bakunin si adeptii sai
întemeind în 1872 o structura proprie - Internationala Anarhista, a carei conducere a fost asumata
iotr Alexeievici Kropotkin (1842 - 1921).

Ofiter dezertor, Kropotkin si-a gasit vocatia profetind iminenta destructurarii ordinii de la acea
vreme si zorii unei noi societati, bazata pe pacifism, cooperare si descentralizare. Lucrarile sale
aparute în perioada 1885 - 1902 au dat de gândit nu atât anarhistilor, cât social-democratilor.

Ca urmare, dupa un secol, regasim într-o forma mult elaborata ideile sale la baza unor institutii
functionale în prezent la nivel european, cum sunt confederatiile sindicale, dialogul
sindicate - guvern - patronate, cooptarea sindicatelor la gestiunea întreprinderilor, creditul
cooperatist, casele de ajutor reciproc, subsidiaritatea puterilor locale si regionale etc..

Însa cea mai mare parte a adeptilor anarhismului era alcatuita din declasati si aventurieri
sociopati pe care nu-i interesau speculatiile, ci asasinatele. Cel mai “remarcabil” dintre acestia a
fost italianul Errico Malatesta (1853 - 1932), un maniac al revoltei, vechi puscarias, cu trei
condamnari la moarte la activ. În contrast cu teoriile destul de evoluate ale anarhismului utopic,
Malatesta a lansat lozinca “propaganda prin fapte” - adica atentate, revolte si acte de terorism.
Rationamentul (în masura în care se poate vorbi de asa ceva) era radical: din moment ce anarhia
este singura ordine “naturala”, întreaga societate este “contra firii”, deci usor de demolat prin
violenta.

Sub influenta sa, Internationala Anarhista s-a transformat în internationala terorista, între 1890 si
1892 membrii sai comitând nenumarate asasinate. Efectul a fost contrar celui scontat: ordinea
mondiala nici nu s-a clintit, în schimb anarhistii au devenit tinta politiilor din toate statele civilizate.
Internationala anarhista si-a încetat activitatea si acei membri care au scapat de închisoare au
optat pentru non-violenta si activism sindical, întemeind în 1902 - 1910 primele mari confederatii
sindicale în Franta, Spania si S.U.A..

Înca din primii ani ai secolului al XX-lea, anarhismul propriu-zis era de domeniul trecutului.
Declinul sau a fost accelerat de evenimente, în anii ‘1920 aparentul “succes” al revolutiei
bolsevice determinând ralierea la comunism a categoriilor nemultumite. Nucleele anarhiste
ramase au fost lichidate rând pe rând, ultimul act derulându-se în 1939, la Barcelona, unde,
imediat dupa cucerirea orasului falangistii generalului Franco au “dizolvat” cu mitraliera Federatia
Anarhista Iberica.

Au mai ramas numai câtiva nostalgici, care în 1968, la Carrara, în Italia, au încercat sa constituie
o Internationala a Federatiilor Anarhiste, în speranta de a putea relansa valul protestatar din
Franta, demers ramas fara rezultat.

ce bun ar fi anarhismul daca toti ar fi cu capul pe umeri

mie`mi zici?